Business News Romania

Se discuta foarte mult in ultima vreme daca un stat, o tara, poate sau nu sa intre in incapacitate de plata. Exista multe pareri pro si contra, cu argumente temeinice sau nu.
Nu voi incerca sa dau un raspuns la aceasta dilema, doar imi voi exprima ingrijorarea cu privire la lejeritatea cu care bancile comerciale din Romania finanteaza statul. Nu voi aduce in discutie faptul ca finantarea statului ia banii de la gura companiilor sau alte aspecte de acest gen. Aceasta ingrijorare are la baza un punct de vedere personal asupra situatiei la nivel mondial, dar si a situatiei la nivel national si a modului de utilizare a creditelor atrase.

La nivel mondial au aparut in ultimul an o multime de exemple de state care au intampinat dificultati la plata datoriilor catre diversi creditori sau atragerea de noi credite pentru finantarea datoriilor curente asumate sau a investitiilor demarate. Este cazul Islandei, Irlandei, Letoniei sau Ungariei. Mai nou, s-a adaugat listei si Dubai-ul care a solicitat de curand o amanare cu 6 luni la plata unei datorii de aproape 60 de miliarde de dolari. Imprumuturile bancare si fondurile de investitii au stat la baza dezvoltarii proiectelor imobiliare de anvergura din Dubai. Astfel, au aparut proiecte luxoase si foarte indraznete, dar pentru o parte din datorii a venit deja scadenta, iar emiratul Dubai-ului, SURPRIZA!!!, pare a avea dificultati in achitarea lor. Probabil, in acest caz se vor gasi modalitati de refinantare sau restructurare a datoriilor scadente, dar piata financiara mondiala s-a mai panicat o data. Probabil, vor mai urma si alte tari sau teritorii din lume care vor face anunturi similare si sper ca piata financiara mondiala sa reactioneze rational si sa nu intre in panica.

Situatia interna a Romaniei nu arata bine deloc. Deficitul bugetar mare, scaderea puternica a PIB-ului, somajul in crestere si escaladarea restantelor la credite sunt doar cele mai importante aspecte cu care se confrunta Romania. Statul roman nu putea evita actuala criza economica, dar a avut, are si va avea intotdeauna parghii cu care sa atenueze sau sa accentueze efectele crizei. Iar directia aleasa de reprezentatii statului roman este vadit gresita, iar parghiile folosite de stat au facut si mai grea criza pentru principalii contributori la buget si criza nu s-a terminat inca, chiar daca suntem pe punctul de a iesi din recesiune... Zilele trecute un oficial ANAF declara ca datoriile restante ale contribuabililor romani catre ANAF sunt de aproximativ 7 miliarde de euro. Statul roman a atras pana in prezent finantari purtatoare de dobanda de mai mult de 10 miliarde de euro si nu sunt de ajuns. Sunt opinii care cifreaza la 30 de miliarde de euro necesarul de finantare suplimentara a statului pentru a trece criza. Deci, statul, chiar daca ar colecta toate sumele restante nu si-ar putea acoperi cheltuielile, adica tot am avea deficit. Momentan, statul roman a reusit sa isi finanteze deficitul, in special cu ajutorul imprumutului de la FMI & company, chiar daca ni se tin lectii de economie si finante de catre politicieni in care incearca sa ni se explice ca banii de la FMI, aproximativ 13 miliarde de euro, nu ajung in consum si sunt destinati exclusiv sustinerii cursului de schimb si doar diferenta de 7 miliarde este folosita pentru finantarea deficitului. Personal, nu pun la indoiala necesitatea unui asemenea imprumut, dar pun la indoiala eficacitatea modului de utilizare a banilor respectivi. Daca stam sa ne gandim ca aparatul de stat din Romania are un cost de aproximativ 30% din PIB, in conditiile in care media UE este de sub 15% din PIB, putem foarte usor sa vedem amploarea risipei care se face.

Dincolo de existenta deficitului finantat din credite, este important si ce a provocat aparitia lui. Ungaria are deficit, dar este compus din datorii pentru investitii. Foarte probabil, as fi un sustinator al unui deficit bugetar de pana la 10% daca acesta ar sta la baza unor proiecte de infrastructura rutiera, feroviara, aeriana, navala, educationala, sanitara, sociala, sportiva, energetica, informationala sau de orice alta natura care vine in sprijinul contribuabililor. Dar nu sunt de acord cu un deficit bugetar enorm care sa finanteze salarii, sporuri, prime, masini, mobilier, calculatoare sau alte cheltuieli curente neproductive pentru angajatii bugetari si tot felul de prestatii mai mult sau mai putin necesare facute de diverse companii in favoarea statului la preturi, nu in putine cazuri peste nivelul practicat intre doua companii private.

Inainte de concluzie, nu pot sa nu mentionez perioada neagra a economiei romanesti de la sfarsitul anilor ’90 cand contribuabilii au platit scump derapajele din anii precedenti aparute din cauza permisivitatii statului fata de anumite persoane, grupuri, organizatii, institutii financiare sau companii care prin actiunile lor au incarcat nota de plata a statului cu datorii private si au pus in pericol capacitatea de plata a statului roman.

Plecand de la pasuirea la plata datoriilor ceruta de Dubai si „falimentul islandez” nu putem sa nu ne intrebam de unde vine „increderea nemarginita” a bancilor comerciale in statul roman si in institutiile si companiile pe care le controleaza. De unde vor fi platite datoriile (rate, dobanzi, comisioane, penalitati de intarziere) atata timp cat ele au aparut din consum neproductiv si nu pe seama unor investitii ca in cazul Dubai-ului, care pot fi eventual valorificate chiar daca nu ar acoperi integral datoria? Ce surse de venit suplimentare aduce consumul neproductiv al statului roman finantat pe credite bancare? Niciuna, doar datorii enorme fara acoperire economica, sociala sau morala...