Business News Romania

In urma cu cateva saptamani am avut parte de un sir de evenimente stranii care m-au pus pe ganduri si mai mult in legatura cu situatia actuala a Romaniei si cu eficienta muncii angajatilor din institutiile publice.

Intr-o zi de vineri, pe data de 29 ianuarie 2010, pe la ora 9 primesc un apel pe telefonul mobil de la un numar necunoscut. Raspund. Un barbat, nu ii mai retin numele, se prezinta ca fiind de la finante, mai exact de la executari silite. Reactia imediata a fost de nedumerire, era primul telefon pe care il primeam de la finante. Domnul respectiv incearca sa afle daca eu sunt persoana cu care dorea sa vorbeasca despre o firma pe care o verifica, si intr-adevar eu eram responsabilul. A trecut mai departe si m-a chestionat daca firma respectiva are probleme. I-am raspuns ca nu, dar am vrut sa aflu motivul acelei intrebari, si l-am aflat. In evidentele finantelor figuram pe firma respectiva cu o restanta de 300 RON. Pentru ca tabloul sa fie complet, trebuie spus ca debitul respectiv fusese scadent la data de 25 ianuarie 2010, adica avea 4 zile intarziere. Nedumerirea mea initiala s-a transformat in uluire. Devenisem un contribuabil „important” pentru un debit de 300 RON si 4 zile intarziere. Asta in conditiile in care pe parcursul anului 2009 am avut de cateva ori intarzieri mult mai mari pentru sume mult mai mari. I-am promis domnului respectiv ca ma ocup de problema.

Am incercat sa ma ocup, chiar din ziua respectiva, dar toata saptamana respectiva nu reusisem sa ma sincronizez cu contabila, astfel ca nu am primit ordinele de plata. Prin urmare, am decis ca luni dimineata sa ma duc la finante si sa achit direct la casierie „imensul” debit in discutie. Zis si facut, ca un contribuabil model, in dimineata zilei de luni, 1 februarie 2010, ma prezint la finante si achit atat debitul, cat si majorarile aferente pentru a nu ii mai da domnului respectiv motive de ingrijorare in ceea ce priveste „sanatatea afacerii mele”. Am plecat impacat ca sunt „la zi” si nici contabila nu va mai avea batai de cap in lunile urmatoare in ceea ce priveste „bugetele”, asa cum s-a intamplat in 2009 de cateva ori.

Cele 2 episoade de mai sus erau deja demult uitate pentru mine, cand vine ziua de vineri, 5 februarie 2010, si pe la ora 9 primesc din nou un apel de la un numar necunoscut pe telefonul mobil, dar totusi numarul nu imi mai parea chiar necunoscut. Raspund si, surpriza, domnul de la finante, care din nou ma trece prin procedura de identificare pana stabileste ca a nimerit bine. Ma dojeneste „parinteste” ca nu am platit debitul asa cum am promis cu o saptamana in urma. Ii raspund foarte calm sa mai verifice odata, pentru ca este o greseala. Mi se spune ca a mai verificat si nu gaseste nimic nou, dar probabil am platit prin banca si bani nu au fost inca inregistrati. Replica mea, infierbantata de aceasta data, este ca banii au fost platiti la casierie cu 4 zile in urma impreuna cu majorarile aferente. Domnul respectiv ma roaga sa ii permit sa verifice si „in alta parte”, iar cand revine din nou pe fir imi confirma ca firma mea este la zi cu datoriile la stat. Am incheiat de urgenta convorbirea pentru ca eram infierbantat si nu doream sa scap comentarii cu privire la inutilitatea demersului sau si a modului neprofesionist in care si-a pregatit runda de telefoane, comentarii care, oricum ar fi fost de neinteles pentru domnul respectiv. Nu as fi reusit decat sa inflamez o situatie penibila.

Plecand de la aceste evenimente si stiind ca website-ul ANAF este plin de IMM-uri din Oradea, de care se ocupa finantele locale, care au datorii restante mai vechi de 30 zile cu valori de zeci de mii si sute de mii de lei fiecare, nu pot sa nu ma intreb de ce domnul respectiv isi pierdea vremea cu un debit de 300 de lei cu doar cateva zile intarziere. Sa fie incompetenta? Sau fiscul s-a decis „sa se hraneasca cu pestisori” ca si mine, in conditiile in care „balta este plina de pesti mari si foarte mari”. Daca asta e moda pentru anul 2010, iar firme ca si a mea au devenit tinta predilecta a fiscului, in mod sigur acesta va muri de foame in curand, iar „pestisorii” vor fi pe cale de disparitie.