Business News Romania

Newsflashes, Newsflash, Business News
 
You are here: Home arrow Articole arrow LIVIU SAV - AFACERI LIPSITE DE PREDICTIBILITATE
LIVIU SAV - AFACERI LIPSITE DE PREDICTIBILITATE PDF Imprimare E-mail
Scris de Administrator la data de Sunday, 20 September 2009 in BusinessNews la EDITORIALE
Mediul de afaceri din Romania poate fi caracterizat in multe feluri, insa un cuvant spune aproape tot: IMPREDICTIBIL. Dincolo de orice, cand ai o afacere in Romania nu stii la ce sa te astepti, iar aceasta perceptie s-a accentuat si mai mult in ultimele luni.
Exista o multitudine de factori care provoaca lipsa de predictibilitate, iar pe o parte dintre acestia ii vom dezbate pe scurt in continuare.
FISCALITATEA. Se discuta foarte mult in aceasta perioada despre cat de suportabila este fiscalitatea din Romania. De fapt, problema nu este cat de mari sunt taxele, impozitele si contributiile, ci este lipsa de predictibilitate in ceea ce priveste modificarile aparute peste noapte, chiar si in cursul anului fiscal, si de asemenea inconsitenta prestatiilor statului. Pot fi mentionate aici introducerea impozitul forfetar, limitarile privind deductibilitatile cheltuielilor si TVA-ului pentru autovehiculele detinute de firme, balbaielile legate de neimpozitarea profitului reinvestit, grabirea termenului de majorare a contributiilor, proiectul de majorare a taxelor locale, plati de taxe si contributii pentru care institutiile statului nu ofera prestatia ce a fost achitata sau prestatia este defectuoasa si cauzeaza costuri suplimentare.

FINANTATORII. Politica de creditare a bancilor comerciale este lipsita de coerenta si consistenta. Bancile, chiar daca au politici de creditare, de foarte multe ori nu le respecta, astfel ca sunt firme care intrunesc toate criteriile de eligibilitate cerute de o anumita banca, dar totusi sunt respinse pentru ca managerii de risc vad pericole peste tot. Avand in vedere ca multe afaceri sunt finantate preponderent din credite, multe firme traiesc cu „frica in san” ca bancile nu le vor mai prelungii liniile de credit care urmeaza sa expire sau nu le vor aproba eventuale reesalonari solicitate pentru perioada de extra-sezon.

ACTIVITATILE COMERCIALE. Firmele relationeaza din ce in ce mai greu atat cu furnizorii, cat si cu clientii. Furnizorii, fie au dificultati in onorarea comenzilor de produse sau servicii din cauza masurilor de reducere a costurilor introduse sau din cauza lipsei surselor de finantare, iar activitatea le-a fost grav perturbata, fie nu mai doresc sa acorde creditele comerciale pe care le acordau in trecut. Clientii, asigura volume mult mai mici si in plus platesc cu intarzieri din ce in ce mai mari, chiar si in cazul unor colaborari de lunga durata. In plus, incidentele cu instrumentele de plata, CEC-uri si Bilete la ordin, au devenit un lucru cotidian.

LEGISLATIA SI PRACTICA DIN INSTANTE. Legislatia este intr-o continua schimbare, iar armonizarea cu legislatia europeana s-a produs mai mult in teorie. Se intampla ca spete juridice simple sa fie acoperite de o multitudine de coduri, legi, hotarari de guvern, ordonante de urgenta, norme de aplicare, cu o gramada de modificari si abrogari, care pune intr-o reala dificultate atat avocatii si consilierii juridici, cat si magistratii. Mai mult, practica din instantele romanesti este foarte inconsecventa, aceeasi cauza fiind solutionata diametral opus de doua instante diferite.

ANTREPRENORUL. Insusi antreprenorul, adica cel sau cei care au construit afacerea, da dovada de multe ori dovada de lipsa de viziune strategica si prin urmare este greu de gasit si urmarit o directie coerenta imprimata afacerii pe care o conduce. Astfel, antreprenorul gaseste solutii de termen scurt la unele probleme punctuale pe care le-a identificat, dar de cele mai multe ori cauzele problemelor raman neidentificate si netratate. Mai rau, sunt situatii in care antreprenorul nu face chiar nimic si asteapta ca problema sa se rezolve de la sine. Insa aceste realitati nu ar trebui sa ne mire foarte tare avand in vedere ca o pondere insemnata o afacerilor din Romania au avut sau au scop speculativ, iar pregatirea antreprenorilor este, in general, precara.

ANGAJATII. Vrand-nevrand angajatii sunt afectati psihic si financiar de diminuarea activitatii firmei pentru care lureaza, de perspectivele nesigure ale domeniului de activitate al firmei lor, de eventualele reduceri de salarii si alte avantaje materiale si financiare, de dificultatile la plata ratelor pentru creditele angajate, de spectrul concedierii. Toate aceste lucruri pot provoca cu usurinta demotivarea angajatilor, iar pasul urmator este performanta precara a acestora. Daca se intampla sa fie un fenomen generalizat la nivelul unei firme care scapa de sub control, dezastrul e pe aproape.

POLITICA. Totul incepe si se termina cu politica. Astfel, politica influenteaza toti factorii mentionati anterior, intr-o masura mai mica sau mai mare.

Fara a avea pretentia ca am epuizat toti factori care creioneaza acest tablou dezolant, totusi o concluzie poate fi trasa. Este imposibil de prezis rezultatul unei ecuatii cu atat de multe variabile. Prin urmare, la nivel individual nu se stie care afaceri vor trece de actuala criza si care nu. Cu certitudine vor fi atat mari castigatori, cat si mari invinsi, dar si simplii supravietuitori. Inca este greu de prevazut ce se va intampla cu fiecare afacere in parte, dar lucrurile se vor precipita cu siguranta in lunile viitoare.

Mediul de afaceri din Romania nu va mai fi niciodata la fel.  Macar de ar deveni PREDICTIBIL.
 
< Precedent   Urmator >

Translate

English French German Italian Romanian Spanish Serbian
TOSCANA
CONTELEDRACULA
AUTOBARA
PERLA

SCORILO
HEAL
TOSCANA
CONTELEDRACULA