Business News Romania

In urma cu vreo doua luni s-a semnat acordul de finantare cu FMI, iar de curand memorandumul de finantare cu UE. S-a spus ca aceaste finantari sunt „o centura de siguranta”, dar daca privim masurile deja luate si mesajele transmise de clasa politica romaneasca, acest acord cu FMI-ul are toate sansele sa devina in curand „tapul ispasitor” pentru toate problemele economice si sociale ale Romaniei din acest an.

Acest acord prevede indicatori de performanta pe care guvernul va trebui sa ii atinga, in special in ceea ce priveste deficitul bugetar. Teoretic e simplu, trebuie crescute veniturile si trebuie reduse cheltuielile. Practic, lucrurile se intampla pe dos. De la inceputul anului 2009, in timp ce veniturile bugetare s-au redus substantial fata de 2008, cheltuielile bugetare au continuat sa creasca comparativ cu aceeasi perioada, si nu din cauza investitiilor care s-au redus la randul lor, ci din cauza salariilor si a pensiilor.

Metodele de crestere a veniturilor identificate de guvern se regasesc in modificarile fiscale pripite aparute in OUG 34/2009, prin care s-a introdus impozitul minim si deductibilitatea partiala a TVA-ului si a cheltuielilor pentru anumite categorii de autovehicule. Impozitul minim este discriminator, iar deductibilitatea pentru autovehicule are atat de multe exceptii si portite incat va deveni doar o noua masura fiscala interpretabila care lasa loc de abuzuri atat pentru organele de control, cat si pentru antreprenorii „inventivi”. In conditiile in care numeroasele organe de control ale statului si-ar face treaba eficient si profesionist, nu ar fi fost nevoie de acest „praf in ochi” numit impozit forfetar sau deductibilitate pentru „a scoate la lumina economia subterana”. Obiectivul principal al actualului guvern trebuia sa fie identificarea corecta si incasarea intr-o proportie cat mai mare a taxelor si impozitelor fara introducerea, peste noapte, de modificari fiscale fundamentale.

Si pentru ce tot acest haos? Pentru venituri bugetare potentiale de aproximativ 80 de milioane de euro. Daca spunem ca statul roman s-a imprumutat, in medie, cu 50 de milioane de euro pe zi de la inceputul anului pentru sustinerea nivelului actual al cheltuielilor, ne dam seama ca motivul introducerii impozitului forfetar este ridicol. Dar statul roman se pare ca si-a dat seama de ineficienta acestor masuri, deoarece au inceput sa apara mesaje politice care solicita ca o parte din banii obtinuti prin acordul de finantare sa fie folositi pentru plata de pensii si salarii pentru care se pare ca nu vor fi bani suficienti la un moment dat. Ar fi chiar surprinzator ca o astfel de solicitare sa fie acceptata de finantatori (FMI, UE, BERD, Banca Mondiala), dar cine stie?

Ar mai fi de mentionat un alt „motor” pe care guvernul doreste sa il foloseasca pentru iesirea din criza, si anume programul „Prima casa”. Statul roman a alocat in 2009 garantii de stat de 1 miliard de euro pentru credite bancare acordate prin acest program. Dar guvernul a uitat ca totalul creditelor pentru achizitii de locuinte acordate in perioada de crestere economica si cu analiza de risc sumara a fost de 5 miliarde de euro, iar salariul net minim solicitat de banci pentru un credit prin „Prima casa” se pare ca va fi apropriat de 600 de euro. Deci, guvernul se asteapta ca in 6 luni, intr-un an cu recesiune economica, cu somaj, piata imobiliara blocata si analiza de risc „la sange”, sa obtina o crestere de 20% a creditelor pentru locuinte cu ajutorul a vreo 5% din populatia activa, din care o parte semnificativa au deja credite asumate, ceea ce ii descalifica pentru noi credite. Astfel, la fel ca si in cazul impozitului forfetar, impactul macroeconomic va fi neglijabil, adica primim din nou „praf in ochi”.

Reducerea cheltuielilor bugetare este practic inexistenta, asa ca nu avem ce vorbi despre asta.

Astfel, devine din ce in ce mai clar ca indicatorii de performanta cu privire la deficitul bugetar nu vor putea fi atinsi, dar politicienii romani au deja explicatia perfecta pentru „masa electorala”: „Noi aveam solutii la probleme, dar nu ne-a lasat FMI-ul sa le aplicam.” Din nou politicienii romani vor uita ca finantatorul pune conditii, dar administratorul, adica guvernul in cazul de fata, dupa ce a acceptat conditiile, este cel care raspunde de gasirea, implementarea si urmarirea strategiilor pentru atingerea performantelor cerute de finantator si trebuie tras la raspundere in caz de esec. Acest lucru este valabil si in cazul creditelor dintre o banca si o companie privata, doar ca acolo nu exista politicieni care sa dea vina pe banca pentru incapacitatea administrativa si manageriala a companiei, asa cum se intampla in mediul public din Romania.

Realitatea e ca prima transa de la FMI a si ajuns in visteria BNR, o buna parte a si fost folosita pentru mentinerea cursului de schimb, iar efectul pozitiv al acestor bani a disparut deja fara ca economia romaneasca sa profite de pe urma lor. In luna septembrie ar urma sa primim a doua transa, dar la cum „se misca” guvernul este foarte probabil ca acest lucru sa nu se mai intample.

Dar toate astea nu conteaza cand ai un „tap ispasitor” si contribuabili care sa achite „nota de plata”...