Business News Romania

Newsflashes, Newsflash, Business News
 
You are here: Home arrow Articole arrow ELENA MIHAIU - APARTAMENTE DE VANZARE
ELENA MIHAIU - APARTAMENTE DE VANZARE PDF Imprimare E-mail
Scris de Administrator la data de Saturday, 11 April 2009 in BusinessNews la EDITORIALE
Piaţa imobiliară locală emite semnale contradictorii. Ca în viaţă în general, adevărul este undeva la mijloc, bine ascuns de strategii de marketing şi diverse speculaţii financiare. În timp ce presa scrie de afacerişti care se vor să sinucidă fiindcă toţi banii le sunt blocaţi în construcţii care nu se vând, gura lumii vorbeşte de cartiere rezidenţiale care se vând ca pâinea caldă, ignorând orice criză, financiară, economică sau imobiliară.
Cine vinde şi cine cumpără apartamente în Oradea? Deşi românii au mereu tendinţa să se plângă, dând vina pe străinii care vin şi ne exploatează, cumpără tot la preţuri de nimic ş.a.m.d., nu italienii sunt cei care vin în Oradea şi cumpără, atenţie, cu bani gheaţă, unul, două, trei, chiar şase apartamente. Potrivit directorilor de vânzări, cei mai mulţi dintre clienţi sunt orădeni sau români stabiliţi în străinătate. Cel mai bine se vând apartamentele de lux, pe care le iau oamenii cu putere financiară, cei care nu au nevoie de credite, care nu trebuie să apeleze la bănci. Pentru ei este momentul ideal să investească. Fiindcă, deşi o neagă, dezvoltatorii au mare nevoie să vândă, iar preţurile se negociază altfel când clientul dispune de bani gheaţă. De la 900 euro pe metru pătrat preţul poate să scadă până la valori pe care niciun director de vânzări nu vrea să le divulge.
Reduceri, de maxim 30%
În ceea ce priveşte cartierele cu apartamente construite pentru publicul larg, pentru tinerii care urmau să-şi scoată credit pentru care să plătească rate cel puţin treizeci de ani, acestea sunt acum la ananghie. „Înăsprirea condiţiilor de creditare bancară a creat atât confuzie, cât şi stagnare pe piaţa imobiliară”, spune Florina Tirla, reprezentanta cartierului Prima Casa.  Pentru a veni în sprijinul acestora firma a lansat o campanie denumită “O soluţie pentru fiecare”, prin care se oferă finanţare directă de la dezvoltatorul imobiliar, cu vânzare în rate, pe un termen de până la cinci ani. Tirla spune că în Oradea preţurile apartamentelor noi nu pot fi reduse cu mai mult de 30%, dacă se are în vedere, în mod realist, marja de profit practicată de dezvoltatorii locali. În cazul cartierului Prima Casa, din 2006 până în prezent 70% din cele 246 de apartamente vândute au fost achitate de către clienţi prin credite bancare. Au mai rămas de finisat şi de vândut 234. Având în vedere deschiderea băncilor la ideea de a oferi credite, nu putem decât să le urăm succes.
Mai bine, pentru unii
În ceea ce priveşte cartierul Luceafărul, construit de Selina, până în prezent s-au vândut peste 37% din apartamentele construite. În cazul apartamentelor pentru a căror imagine a venit la Oradea însăşi Mihaela Rădulescu, clienţii sunt de genul celor care plătesc “cu banii jos”, 70% preferând varianta cash. Şi, potrivit conducerii firmei, 95% dintre aceştia sunt români.
Cartierul Soarelui, din zona Episcopia, are în prezent o super ofertă, 750 euro pentru fiecare metru pătrat. În acest caz, preţul a început să scadă de la 900 euro pe metru pătrat, cât se cerea iniţial. În mod suprinzător, dezvoltatorul spune că, în comparaţie cu primele două luni ale lui 2008, anul acesta apartamentele s-au vândut mai bine, cele mai multe prin credit.
Apartamentul de vis, dărâmat la bancă
În “Cartier Ioşia”, complexul de apartamente de pe strada Erofte Grigore, un metru pătrat costă, la preţ special, 700 de euro, cu TVA inclus. La fiecare contract sau antecontract clienţii primesc o excursie la Paris, trei zile pentru două persoane. Şi asta pentru că lumea vine, se uită şi merge, “cu toate pânzele sus” la bancă. Şi acolo se năruieşte visul. Se opreşte totul, şi pentru cumpărător, şi pentru dezvoltatorul care avea şansa să-şi recupereze o mică parte din investiţie. Fiindcă băncile nu mai oferă credite oricui, oricum şi oricând. Nu acum şi, pare-se, nici de acum înainte. Criteriile s-au înăsprit iar şansele să se “înmoaie” sunt mici. 

 
< Precedent   Urmator >

Translate

English French German Italian Romanian Spanish Serbian
PERLA
AUTOBARA
HEAL
CONTELEDRACULA

TOSCANA
SCORILO
PERLA
AUTOBARA