Business News Romania

Până şi în vremurile bune, economia Japoniei era comparată cu o bicicletă. Funcţiona numai câtă vreme era în mers. La orice oprire, s-ar fi prăbuşit. Economia mondială a ajuns să semene tot mai mult cu „bicicleta” japoneză. De la ultima criză serioasă a luat-o la deal în jos, a prins viteză, a „duduit”, dar acum, coborâşul s-a terminat. La urcuş, a început să piardă viteză, şi dacă nu se pedalează serios, se va opri şi se va culca întro rână.

De unde vine această nouă criză, picată din senin? Ce anume frânează „bicicleta”? În principal, avem de-a face cu o criză de supraproducţie, declanşată de o criză de supraconsum. Dacă vă faceţi inventarul cumpărăturilor, veţi constata cât de multe sunt obiectele inutile sau fără de care aţi putea trăi. Pe vremuri, multe dintre cele necesare erau cumpărate „pe viaţă”. Un automobil, mobila sau aparatele electrocasnice, până şi o banală pereche de pantofi, aveau viaţa mult mai lungă. Numai că producătorii s-au înmulţit, oferta a crescut. Nimeni nu se mai mulţumeşte cu maşina veche de 20 de ani, când anual apar modele noi, din clase noi, cu zeci de îmbunătăţiri tehnice sau de design, şi când statele impun norme şi standarde „Euro” noi . Mobila e depăşită, hainele trebuie schimbate după moda sezonului, şi e obligatoriu să ai ultimul „gadget”. E greu de spus cu ce e mai bună o periuţă de dinţi electrică, sau dacă nu poţi trăi fără un deschizător de conserve cu motoraş, dar şi obiectele astea se vând. Cum? Prin reclamă. În zilele noastre, practic, e imposibil să vinzi un produs fără să îi faci reclamă, fără promoţii tip „două la preţ de unul”, sau fără să dai la pachet un telefon gratuit în preţul abonamentului. Dar în unele cazuri, tacticile acestea nu au fost suficiente pentru a propulsa consumul, consum fără de care nu ar fi existat creştere economică. Oricât ar fi dorit omul să-şi cumpere o casă sau o maşină, fără bani, nu mergea. Aici au intrat în scenă băncile, sub oblăduirea guvernelelor. Băncile au dat creditele. Practic, consumul a fost alimentat din banii pe care oamenii nu îi aveau, în condiţii tot mai riscante. Guvernele au închis ochii, pentru că fără consum, nu există creştere economică, fără creştere economică, n-ai de la cine să percepi impozite tot mai mari.  
Numai că, oricât ai ajuta şi stimula consumul, vine un moment când piaţa e saturată sau când îndatorarea pe baza creditului depăşeşte posibilitatea de plată. Băncile americane au început să scoată la vânzare proprietăţile imobiliare ale celor care nu au mai putut returna creditele. Piaţa s-a umplut de case scoase la mezat şi preţul lor a scăzut. Băncile s-au trezit că nu-şi mai pot recupera banii, le lipsesc lichidităţile şi intră în faliment. Pe principiul dominoului, căderea băncilor a blocat economia. Criza băncilor-mamă americane le-a afectat filialele din întreaga lume. În mai puţin de un an, suflul prăbuşirii băncilor americane a lovit Europa şi Asia. Globalizarea, concentrările de capital, marile trusturi transnaţionale se dovedesc păguboase pentru că efectele unei crize locale se pot generaliza la nivelul planetei, mult mai rapid, înaintea găsirii unor soluţii.
După o logică de bun-simţ, oamenii se întreabă: „Bine, dar unde au dispărut banii? Dacă cineva pierde, cineva trebuie să câştige! Cine a câştigat din criză?” Nu sunt puţini cei care sunt convinşi că e vorba de o conspiraţie. Că mai marii planetei au premeditat şi au declanşat criza economică. Că o vor specula pentru a se îmbogăţi. E greu de priceput că banii pe care îi caută nu au existat niciodată. E dificil de înţeles că toate bunurile, maşini, case, televizoare s-au cumpărat pe „bani în viitor”. Bani pe care oamenii ar fi trebuit să îi câştige cândva, în viitor, pentru a-i returna băncilor, în viitor, bani pe care guvernele ar fi trebuit să îi colecteze ca impozite, tot în viitor.
Economia seamănă cu natura. Nu se lasă controlată de om. Nu-i poţi exploata resursele fără cap, nu o poţi polua la infinit. Dacă nu îi înţelegi legile, dacă nu le respecţi, se degradează. Ce se va întâmpla în continuare? Economia a intrat în criză, va traversa o perioadă de recesiune. De nevoie, oamenii îşi vor reconsidera priorităţile, vor consuma mai puţin, pe măsura banilor. Pe întreaga planetă, zeci şi sute de mii de firme vor dispărea, şi oferta va ajunge în echilibru natural cu cererea. Bicicleta economiei va ajunge în vârful dealului, va coborâ la vale şi va prinde viteză, din nou, până la dealul următor.
La fel ca natura, economia se răzbună, se regenerează, renaşte în cicluri. Nu putem şti cât va dura acest ciclu. Putem spera, doar, că va fi cât mai scurt.