Business News Romania

Am promis să revin la Allegria în Băile 1 Mai şi nu pentru că m-am simţit obligat ci pentru că nu am reuşit să simt de aproape crama pensiunii într-o singură vizită. Mi-am îndeplinit promisiunea cu o zi înainte de a mă muta de la Oradea la Cluj. Flavius şi Mihai m-au luat de la serviciu la prânz, m-au răpit practic şi m-au dus în singurul loc în care puteam să ne luăm rămas bun în mod corespunzător, departe de oraş, de ochi indiscreţi, de urechi mai atente de cât e cazul (nu e paranoia, pur şi simplu voiam să bârfim fără să ne bage nimeni în seamă şi să glumim cu voce tare pe seama lui Flavius care a hotărât să se însoare aşa, ca şi cum aş hotărâ eu să mă mut la Cluj).

Deja mă aşteptam la lucruri bune dar nu mă aşteptam la o asemenea lovitură din partea sorţii şi a bucătarului. Am comandat ciolan cu fasole, mâncare de cramă (am testat cunoştinţele ospătăriţei, fată drăguţă, rumenă în obraji şi de bună seamă la început de drum în meseria asta, altfel ar fi inventat pe loc un nume de vin care să se potrivească la ciolan). Tiberiu, ospătarul –majordom-fără vârstă de la Allegria a salvat-o pe duduie din ghearele oamenilor răi (mai mult eu) şi ne-a trimis la masă o carafă de Fetească neagră din rezerva Prahova Valley, un vin care nu m-a dezamăgit, ba din contră, după două pahare parfumate şi zglobii am prins un asemenea curaj încât aş fi fost în stare să-mi iau şeful la bobârnace dacă ar fi intrat brusc în cramă şi m-ar fi surprins în pauza de masă prelungită, cu mâna pe pahar şi ochii la hangiţă. Din fericire pentru el, nu a fost cazul.
Mâncarea noastră (Flavius nu vrea să se despartă de pulpele de pui dezosate şi tăvălite prin sos de usturoi iar Mihai s-a dat cu pescarii şi a cerut pangassius, care a venit învelit în şuncă şi însoţit de broccoli şi sos de ciuperci) a ajuns într-un interval de timp pe care eu îl consider rezonabil (30-35 de minute) cu toate că în cramă se mai afla un grup numeros şi vesel de oaspeţi ai pensiunii.
Să vă spun despre ciolanul meu: atât de bun încât l-am devorat cu o viteză care ar fi făcut să pălească de invidie un cârd măricel de piranhas. Bucată zdravănă, ca pentru haiduci (v-am spus că prinsesem curaj de la vin), afumătură fiartă cu mirodenii şi ţinută apoi la cuptor până la frăgezirea deplină a miezului şi caramelizarea delicată a şoriciului. Concurs să fi fost şi aş fi câştigat. E adevărat, pe la jumătatea porţiei mi-am dat seama că ar fi păcat să nu savurez îmbucăturile, bucăţica aceea de savoare concentrată în jurul unui os, aroma deosebită a mâncării de fasole cu boabe mici şi legate între ele cu un sos din roşii cu foi de dafin şi alte mirozne. Salata a fost din ceapă roşie şi mi-a plăcut grozav. Ştiu asta foarte bine fostele colege cu care m-am pupat la despărţire.
Am ieşit din cramă cu conştiinţa împăcată. Pentru că am mâncat la prânz (mă rog, a fost un festin, nu o banală masă de prânz) şi astfel până la culcare voi putea mistui prada. Vinul rămas în urmă e singurul regret. S-a întâmplat să fie totuşi o zi de muncă şi nu mi-am permis mai mult de două pahare, şi acelea umplute domneşte, doar o treime. Dar poate e mai bine că s-a întâmplat aşa. Ştiţi doar cum se spune: la primul pahar tu bei vinul, la al doilea vinul bea vinul iar la al treilea, vinul te bea pe tine. Poate o să am ocazia odată să mă las băut de vin în crama Allegria (uşor, nu până la fund), mai seara, mai pe răcoare, cu prieteni şi scripcari. Să ne fie de bine.

 

Adrian Hadean

www.adihadean.com