Business News Romania

Prin Tratatul de la Lisabona, Uniunea Europeană a pășit într-o nouă etapă a consolidării și dezvoltării sale. Semnat la 13 decembrie 2007 - la Lisabona și ratificat de către toate cele 27 de state membre până la începutul lunii noiembrie 2009, Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare la 1 decembrie 2010. Acest fapt a făcut ca, atât pentru actuala președinție spaniolă a Uniunii Europene (ianuarie 2010 – iunie 2010), cât și pentru cele două președinții care îi vor succeda, până la finele lunii iunie 2011 (cea belgiană și cea maghiară), una dintre priorități să fie implementarea cât mai eficientă a Tratatului.

Tratatul, ca instrument, reprezintă sursa primară a ordinii juridice comunitare. El constituie acea parte a dreptului comunitar în care: sunt definite Comunitățile Europene, sunt enunțate obiectivele acestora, sunt descrise instituțiile responsabile pentru realizarea acestor obiective și se stabilesc competențele materiale și formale ale instituțiilor. Astfel, tratatul este o emanație a statelor membre și nu a instituțiilor comunitare. Responsabilitatea, însă, pentru aplicarea sa revine Comisiei, Consiliului și Curții de Justiție.
    Pe lângă tratate, există și trei tipuri de acte normative (surse derivate ale dreptului comunitar) – regulamentul, directiva și decizia, care au caracter de norme juridice obligatorii. Însă, pe când acestea din urmă sunt ale Comunităților Europene, tratatele sunt referitoare la Comunitățile Europene. În consecință, una dintre competențele UE este cea de control al îndeplinirii obiectivelor tratatelor și a deciziilor instituțiilor.
    Relația dintre dreptul comunitar și cel național nu este definită doar de principiul ierarhiei (supremația progresivă a dreptului comunitar), ci și de cel al competențelor sau, altfel spus, de cel al transferului de competențe dinspre statele membre spre Uniune și Comunități. Astfel, potrivit Tratatului de la Lisabona, Uniunea are competențe exclusive în domenii precum: uniunea vamală, stabilirea normelor privind concurența necesare funcționării pieței interne, politica monetară pentru statele membre a căror monedă este euro, politica comercială comună, etc.; competențe partajate cu statele membre (în domenii precum piața internă; coeziunea economică, socială si teritorială; agricultura si pescuitul, cu excepția conservării resurselor biologice ale mării; mediul; protecția consumatorului; transporturile; rețelele transeuropene; energia, etc.); dar și competențe de sprijinire, de coordonare sau completare a acțiunii statelor membre (în domenii precum: protecția si îmbunătățirea sănătății umane; industria; cultura;
turismul; educația, formarea profesională, tineretul și sportul, etc.).
La 59 de ani de la semnarea primului tratat (Tratatul CECO - 1951), Tratatul de la Lisabona aduce modificări importante, printre care: acordarea unui statut juridic obligatoriu Cartei Drepturilor Fundamentale; întărirea rolului cetățenilor; creșterea rolului Parlamentului European și a parlamentelor naționale; Consiliul European devine oficial instituție a Uniunii Europene și este condusă de un Președinte, ales pentru un mandat de doi ani și jumătate; înființarea funcției de Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, care va deține și funcția de vice-președinte al Comisiei, comisar pentru afaceri externe; includerea principiului supremaţiei dreptului comunitar; acordarea personalităţii juridice unice Uniunii Europene; sau menționarea posibilității unui stat de a se retrage din Uniune. De asemenea, se extind domeniile în care deciziile se adoptă de către Consiliu cu majoritate calificată (majoritate de 55% din statele membre și 65% din populația europeană, în loc de unanimitate) sau procedura este extinsă la domenii noi pentru care nu există bază juridică la acest moment în tratatele în vigoare: politica comună de transporturi; obiectivul şi organizarea fondurilor structurale şi fondului de coeziune; resursele proprii ale Uniunii; politica spaţială; energie; sport; turism; serviciile de interes economic general, etc. Mai mult, o nouă clauză "socială" orizontală garantează că, în definirea și aplicarea politicilor sale, Uniunea va lua în considerare cerințe precum: promovarea unui "nivel ridicat de ocupare a forței de muncă", "protecția socială adecvată", "lupta împotriva excluderii sociale" și un "nivel ridicat de educație, formare și protecție a sănătății umane".
Urmărind patru obiective – cel al unei Europe mai democratice și mai transparente, dar și mai eficiente; al unei Europe a drepturilor, valorilor, libertăţii, solidarităţii şi siguranţei, dar și al unei Europe - ca actor pe scena internaţională; Tratatul de la Lisabona va influența viața cetățenilor europeni, cei care – în procent de 47 % au încredere în UE și în procent de 64% - sunt optimiști cu privire la viitorul UE, și care cred că, până în anul 2030, UE va ajunge o putere economică (47%) și diplomatică (56%) de prim rang (Eurobarometrul 71 – “Viitorul Europei”, publicat în ianuarie 2010).