Business News Romania

Piaţă internă, uniune vamală, politică de coeziune, politică externă şi de securitate comună. Sau, altfel spus, integrarea României la Uniunea Europeană a însemnat aderarea la un ansamblu suprastatal, european, de politici publice. Şi anume, la un sistem de guvernanţă europeană, caracterizat printr-un proces decizional specific, printr-o interacţiune distinctă între diferiţi actori, printr-o interconectare între democraţie şi capitalism. Un sistem de politici publice europene care influenţează viaţa fiecăruia dintre noi, a fiecărui cetăţean european.

Analizat în ansamblul său, procesul de formare al acestor politici europene este un proces pe mai multe niveluri, care presupune nu doar interacţiunea între instituţiile europene şi guvernele sau parlamentele statelor membre, ci şi implicarea, în anumite faze ale acestui proces şi în relaţie directă cu evoluţia şi adâncirea construcţiei comunitare, a grupurile de interese private sau a diverselor reţele transnaţionale. Astfel, din 1957 încoace, tehnicile de lobbying ale acestor organizaţii private au cunoscut o modificare radicală, evoluând de la un lobbying fuzional spre unul transversal, structurat în jurul unui lanţ de valori, şi în care lobby-ştii au devenit parteneri ai instituţiilor europene.  Tratatul de la Lisabona (2007, art. 11) stabileşte clar locul şi rolul acestor organizaţii în formularea politicilor europene: “instituţiile acordă cetăţenilor şi asociaţiilor reprezentative, prin mijloace corespunzătoare, posibilitatea de a-şi face cunoscute opiniile în mod public, în toate domeniile de acţiune ale Uniunii”; instituţiile europene menţin un “dialog deschis, transparent şi constant cu asociaţiile reprezentative şi cu societatea civilă”, în vederea asigurării “coerenţei şi transparenţei acţiunilor Uniunii”.
În ceea ce priveşte cel dintâi nivel al procesului de formulare a politicilor publice europene, şi anume cel care priveşte relaţia dintre instituţiile UE şi statele membre, competenţele instituţiilor europene sunt cele stabilite prin tratatele constitutive şi au ca scop realizarea obiectivelor Comunităţilor şi ale Uniunii. Adică, orice lărgire a competenţelor presupune o revizuire a tratatelor. În consecinţă, în unele domenii, competenţele sunt mai extinse, iar în altele – mai reduse; în unele ele aparţin numai Comunităţilor (uniunea vamală, politica monetară pentru statele membre a căror monedă este euro, politica comercială comună, etc.), în altele – numai statelor membre  -  deşi armonizarea legislaţiilor naţionale ale statelor membre limitează, într-o oarecare măsură, aria de acţiune pe plan naţional (sănătatea, cultura, turismul, educaţia, tineretul, etc.), pentru ca în altele – să fie partajate (piaţa internă, politica socială – anumite aspecte; coeziunea economică, socială şi teritorială; protecţia consumatorului, transporturile, energia, etc). Cu toate acestea, competenţele Comunităţii trebuie să respecte atât principiul proporţionalităţii, cât şi pe cel al subsidiarităţii.
În preajma alegerilor din iunie 2009 pentru Parlamentul European şi a numirii viitoarei Comisii Europene, priorităţile preşedinţiei cehe a UE sunt influenţate de contextul actualei crize economice şi financiare. Astfel, implementarea “Planului de Însănătoşire a Economiei Europene” (aprobat în decembrie 2008) reclamă şi utilizarea, de către, statele membre a dreptului lor de a formula amendamente legislative, în sensul: direcţionării acţiunii spre investiţii în arii cu potenţial de creştere imediată sau urgentă (eficienţă energetică, servicii de mediu, infrastructură, finanţări pentru IMM-uri); exploatării posibilităţilor de finanţare inovatoare; accelerării implementării programelor pentru 2007-2013; sau menţinerii investiţiilor publice.
În concluzie, putem afirma că atât gradul de adâncire al construcţiei şi integrării europene, cât  şi provocările pe care o criză economică le aduce societăţilor europene, sunt elemente care determină o redefinire şi o adaptare continuă a modului în care interacţionează instituţiile europene cu diferiţii actori statali şi sub-statali în procesul de formulare a politicilor publice europene, la noile obiective ale UE.