Business News Romania

Ies în oraş la o terasă şi, la o masă de lângă mine, aud nişte persoane tinere discutând cu mult aplomb, următoarele: „Mai bine nu intram în UE. Ce-am câştigat? Nimic. Le mai dăm şi bani ălora, că nu-s destul de bogaţi...” [...] „Până acum le-am dat mai mult decât ne-au dat ei. Şi-atunci, după ce să mai stăm la ei? Să ne jecmănească şi ăştia?! Să trăiască pe spinarea noastră, nu?!”. Euroforica din mine îşi cerea dreptul la replică, iar cadrul didactic care predă Economie Europeană, urla lăuntric a neputinţă în faţa ignoranţei şi a dezinformării cu privire la ce înseamnă să fii stat membru al UE. Cum aş fi contra-argumentat la problemele ridicate de către tinerii mei concetăţeni, în timp ce stăteau la un „pahar de vorbă”?

În primul rând, trebuie cunoscut de către noi toţi faptul că, prin calitatea de membru UE, avem aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi celelalte state membre. Între obligaţii, o avem şi pe cea de a plăti contribuţia la bugetul UE, care este stabilită ca procent (circa 1%) din PIB-ul anual al fiecărui stat membru, procentul fiind acelaşi pentru toate statele membre, iar cota stabilindu-se anual. Spre exemplu, în anul 2007, am plătit o contribuţie de aprox. 1,1 miliarde euro.
Concomitent, prin Tratatul de aderare la UE semnat de ţara noastră, ne revine şi un pachet financiar pus la dispoziţie din bugetul UE pentru dezvoltarea ţării noastre, care în cifre, înseamnă că în perioada 2007-2013, Comisia Europeana alocă României 30,47 miliarde euro din fondurile structurale şi de coeziune. Aceşti bani sunt destinaţi domeniilor dezvoltării regionale, dezvoltării infrastructurii de transporturi, mediului şi dezvoltării rurale, dezvoltării resurselor umane, educaţiei, pregătirii personalului, infrastructurii şi programelor de coeziune economică şi socială din ţara noastră.
În timp ce contribuţia noastră anuală la bugetul UE este certă şi obligatorie, fondurile pe care noi le atragem din cele puse la dispoziţie de către UE însă, depind de capacitatea noastră de a propune proiecte viabile pe domeniile pentru care UE ne-a alocat fonduri structurale. Astfel, având în vedere nivelul relativ mic al PIB-ului României comparativ cu celelalte state membre ale UE, înseamnă că România ar putea face o afacere bună din acest pachet financiar, pentru că ea plăteşte mai puţin decît majoritatea plăţilor făcute de cele 10 state în curs de aderare, ca urmare a mărimii PIB-ului, şi deci, ar avea de câştigat mai mult din bugetul UE, fapt ce depine doar de România.
Aspectul negativ este că nu ştim să utilizăm mai bine avantajele de membru UE pentru utilizarea fondurilor bugetare astfel alocate. De ce? Nu pentru că nu ne-am dori să primim bani din aceste fonduri structurale, ci pentru că singuri ne punem piedici în atragerea lor, printr-o gamă diversificată de metode, inventate la nivelul autorităţilor naţionale, încurcând tocmai pe cei cărora aceste fonduri le sunt destinate.
Aşa am ajuns azi în situaţia în care, încă nu am cheltuit banii puşi la dispoziţie de către UE pentru anul 2007. Norocul nostru că aceşti bani sunt alocaţi după regula „n, n+2”, adică, ceea ce nu am cheltuit în anul 2007 (n), se reportează încă 2 ani la rând şi îi putem cheltui (adică putem propune proiecte pentru atragerea acestor fonduri) până în anul 2009 (n+2) inclusiv, după care sumele rămase necheltuite le pierdem, realocându-se altor state UE, mai active în atragerea fondurilor structurale.
De ce nu reuşim să depunem proiecte pentru a atrage fonduri? În primul rând, pentru că terminologia utilizată în Ghidul solicitantului este foarte greu accesibilă tocmai potenţialilor solicitanţi. Apoi, condiţiile cerute de autorităţile române sunt îngreunate de 3-4 ori faţă de ceea ce UE le impune acestora în atragerea fondurilor, în sensul documentelor care trebuie să însoţească propunerea de proiect, ca să nu mai vorbim de studiile de fezabilitate şi de analizele cost-beneficiu care, cu siguranţă, nu pot fi realizate decât de către consultanţi de specialitate, cu costuri exorbitante pentru potenţialii solicitanţi, ceea ce le taie complet apetitul de a mai accesa fonduri structurale. Întrebarea „Nu doriţi fonduri europene?” ar deveni retorică în condiţiile simplicării procedurilor de atribuire de către autorităţi, până atunci însă, ea rămâne firească pentru cei din Bruxelles.